Bisericile din comună

Biserica din satul Dobra
Parohia Dobra se află situată pe teritoriul comunei Dobra, așezată pe malul drept al râului Ialomița, la o distanță de 26 km de municipiul Târgoviște și 58 km de București, la 20 km de Titu și 34 km de municipiul Ploiești.
Numele comunei se trage de la numele proprietăresei, jupâneasa Dobra, soția lui Iancu Ioan Ghica, fost proprietar al moșiilor pe care astăzi sunt situate satele Dobra și Gheboaia. Iancu Ghica și-a avut conacul său în satul Gheboaia și moare în 1846.
În componenţa comunei de astăzi, a intrat satul Pâslari, aşezat în partea de sus a comunei, în apropiere de albia râului Ialomiţa, iar locuitorii se îndeletniceau cu bătutul dimiilor sau pâslei ţesută din lână de către gospodine şi din care îşi confecţionau îmbrăcămintea groasă. De la faptul că se ocupau bătutul pâslei, s-a numit "Pâslari".
 
Din punct de vedere administrativ, până la anul 1910, satul Dobra, a aparţinut de comuna Mărceşti. Satul Lipoianu cuprindea grupul de case din marginea Pâslarilor şi până la Uliţa Biserici, inclusiv. S-a numit Lipoianu după numele boierului Lipoianu Matei, vechil al marelui logofăt de care aparţinea moşia Mărceşti, îşi instalează conacul pe locul unde astăzi este gospodăria lui Pandele Dinu zis al lui Iorgu, şi locul lui Gheorghe Radu Ghirescu, acum locuieşte Georgescu Ion al lui Dudubac. Aici, Lipoianu construieşte din bârne, prima biserică, pe acelaşi loc, unde se află biserica de astăzi, construită în anul1865.
Data construcţiei acestei biserici este după anul 1750, dată la care Lipoianu îşi construieşte conacul "Dobra", denumire pe care o purta restul de case de la Uliţa Bisericii în jos. Ca aşezare de sine stătătoare, comuna şi parohia Dobra nu se înscriu într-un trecut prea îndepărtat. Anul 1600 poate fi socotit actul de naştere al comunei.
 
Primele aşezări omeneşti din care s-a născut comuna Dobra, au luat fiinţă pe malul drept al râului Ialomiţa, care, pe vremea aceea, după spusele celor bătrâni, oameni ca Gheorghe Sima şi David Stroe (străbunicul celui care scrie această lucrare), îşi avea albia mult mai îngustă, iar nivelul malurilor mult mai erodat. Albia râului era pe atunci în apropierea satului Gheboaia.
Încă de la început satul Dobra aparţinea de satul Gheboaia, proprietar fiind pe atunci Dumitru Vornicu Filişteanu,, care fusese în funcţia de mare slujitor al lui Matei Aga Basarab cu care în 1630 fuge în Ardeal. Înainte de a fugii în Ardeal, Dumitru Vornicu Filişteanu îşi avea nişte aşezări unde locuiau câteva familii de clăcaşi, care munceau şi supravegheau partea de moşie a boierului de pe malul drept al râului Ialomiţa. În felul acesta, comuna Dobra apare ca o extindere a satului Gheboaia.
În bătălia de la Finta 1653 - dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu, iau parte şi aceşti clăcaşi sub comanda boierului Vornic Filişteanu.
Abia după împropietărirea de la 1864, locuitorii satelor Pâslari, Lipoianu şi grupurile de case cuprinse în satul Dobra, sunt mutaţi mai sus, pe locul unde se află astăzi, fiind scoşi de pe albia râului şi aşezaţi pe teritoriul unde se găseşte astăzi comuna Dobra, după planul unui inginer necunoscut.

Actualul lăcaş de închinăciune al parohiei Dobra poartă următoarea înscripţie:

«ACEST SFÂNT ȘI DUMNEZEIESC LĂCAȘ S-A ZIDIT DIN TEMELIE DE DUMNEALOR FRAȚII DIMITRIE, PERICLE IPAN GHICA, PRIN STĂRUINȚA DOMNULUI CONSTANTIN Z. ZINIDIE LA 20 SEPTEMBRIE 1856.» şi i s-a dat hramul de "Constantin şi Elena", însă se pare că înainte a avut hramul "Sf. Gheorghe".

Cele două biserici de la Dobra şi de la Gheboaia au aceeaşi formă şi aceeaşi inscripţie dar de dimensiuni diferite, cea de la Dobra fiind mai mică, fapt care atestă cele întâmplate până acum. Totuşi nu este de conceput ca aceste grupuri de aşezări omeneşti, chiar de la începutul existenţei lor să nu fi avut până la acestă dată un lăcaş de închinăciune şi slujitori, oricât de modest ar fi lăcaşul.
Urme şi documente în acest sens nu avem. Totuşi bătrânii comunei Dobra spun ca au avut preot încă înainte de anul 1856 şi a existat un lăcaş de închinăciune pe locul celui de astăzi, la aproximativ 50 m spre apus de cel existent. Fireşte că este vorba de lăcaşul clădit de Matei Lipoianu lânga conacul său, aproximativ pe la 1750.
În sprijinul acestei afirmaţii mai vine şi faptul că profesorul Gioglovan de la Târgovişte vizitând biserica Dobra a găsit pe o carte o dedicaţie: "Această sfântă carte s-a dăruit bisericii parohiei Dobra în timpul domnului Constantin Vodă Mavrocordat" (1812-1814).
Fostul secretar al Patriarhului Nicodim numit Velicu Dudu, întâlnindu-l la Institutul Teologic din București în anul 1958 pe preotul IOAN VULPESCU, i-a arătat cateva documente importante despre biserică.

 

În prezent biserica nu are arhivă veche deoarece, în primul război mondial, germanii au băgat caii în biserică, iar ostaşii au ars totul. Aceeaşi nefericită întâmplare a făcut ca preotul Panait Georgescu (1901-1941) să moară subit, casa rămânând liberă, comandamentul şi trupele hitleriste statornicite aici au distrus arhiva care se mai afla atunci și care se găsea în casa preotului paroh (Abia în anul 1941 se poate vorbi de o arhivă propriu-zisă).
Biserica actuală este zidită în formă de cruce, în stare bună, construită din cărămidă și var, având două turle. Prima turlă din faţă a servit multă vreme drept clopotniţă având un clopot mic. Clopotniţa actuală, cu un clopot de 160 kg, nu are inscripţie şi nu se cunoaşte anul.
Lăcaşul a fost restaurat în anul 1907 şi pictat de pictorul Georgescu Corbu, când i s-a înlocuit şi tâmpla de zid cu cea actuală. Din cauza cutremurului din 1940, biserica a fost complet restaurată în 1955-1958 şi s-a înlocuit acoperişul cu tablă galvanizată. În anii 1958-1961, s-a pictat din nou în frescă de pictorii Sfeclă Ioan și Stan Ioan. Lucrările de restaurare au costat circa 80.000, în afară de munca în natură şi materialele puse la dispoziţie de enoriaşi. Lucrările de pictură au costat circa 37.000 lei. Atât la lucrările de restaurare, cât şi la cele de pictură, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureștilor a ajutat parohia cu 10.000 lei, restul realizându-se din contribuţia benevolă a enoriaşilor din comună. Lucrarea s-a făcut prin stăruinţa preoţilor Ioan Vulpescu şi Vladimir Covali şi a epitropilor Nicolae T. Marin şi Lazăr Chiuţă şi cu bunăvoinţa credincioşilor şi a consiliului parohial din anii susnumiţi.
Şi în prezent, enoriaşii contribuie la întreţinerea lăcaşului, frecventează Sfânta Biserică și sunt în bună colaborare și supunere față de clerul parohiei.

 

Biserica din satul Mărcești

Parohia Mărceşti a avut o biserică veche tot în curtea actualei biserici, care în 1913 a fost dărâmată, iar materialul rezultat a fost întrebuinţat la construirea bisericii actuale, care a început în anul 1913. S-a lucrat până în anul 1916, cu cele două turle din faţă, şi lucrarea a fost oprită din cauza primului război mondial.
Reluarea lucrărilor a început în anul 1919 şi a durat până în anul 1924, terminânându-se şi a treia turlă, precum şi pictura în ulei. Conducerea lucrărilor a fost dirijată de arhitectul Albie Domenico, iar pictura a fost executată de zugravul Pavel din Râncaciov.
Până în anul 1920, ca paroh a fost preotul Ion Popescu, iar din 1920, prin transfer reciproc a funcţionat preotul Ioan I. Popescu-fiul, care a venit din parohia Cocorăşti-Colţ judeţul Prahova.
Sfinţirea bisericii a avut oc la 8 noiembrie 1924 de către P.S Platon Ciosu şi i s-a dat hramul "Buna Vestire".
Fondurile pentru construcţie au constat din ofrandele credincioşilor din comună şi din ţară, umblând cu partacuza Vasilică Costache şi Ion Teodosiu. Singura înlesnire din partea statului a fost aprobarea de a se plăti tabla de învelit şi lemnele la preţ redus.


În timpul ocupaţiei germane s-a luat un clopot în greutate de circa 200 kg, care avea un sunet foarte bun. Acest clopot a înlocuit primul clopot care cântărea 40 kg. În anul 1927 s-a cumpărat un alt clopot în greutate de 350 kg. Tot în acest an s-a construit şi clopotniţa actuală. Ca preot paroh a funcţionat preot Ioan I. Popescu, din anul 1920, până în anul 1952 la 15 august, când a fost reţinut de organele de stat până la 26 octombrie 1953, în acest timp, oficiul parohial fiind condus de preot Surugiu Gh.Ioan, care a venit din anul 1946 la 15 martie ca preot conslujitor. Din 26 octombrie 1953, oficiul parohial revine preotului Ioan I. Popescu, care din nou a fost reţinut de organele de stat la data de 04. 12 1958, când preotul I. Surugiu ia conducerea oficiului parohial până în anul 1964.
Cântăreţi ai parohiei au fost Florea Matei cu diplomă, care a funcţionat până la 15 martie 1947 când a murit. De asemenea ca al doilea cântăreţ a funcţionat Costache A Constantin cu diplomă de asimilat, din anul 1924. Din anul 1947 şi până în anul 1962 a mai funcţionat şi cântăreţul C.M.Cristea, care demisionează, fiind şi strungar la Uzina Metalurgică Târgovişte.
Ca epitropi (casieri) au funcţionat în timpul construcţiei Gh. D. Andrei Manea, Grigore Coman, Dinu Anghel, V. Baicu. În continuare
au mai funcţionat ca epitopi Ilie V. Stoica, Gh. Olaru Cotovelea, Ştefan I. Marin, Nae M. Anghel, Ion I Mihai, Andreescu Constantin, Ilie Teişan. În anul 1963 s-a înfiinţat postul de îngrijitor ocupat de Andrei I. Ilie. Între anii 1952-1953 când oficiul parohial a fost condus de preotul I. Surugiu s-au procurat următoarele, ca donaţii din partea enoriaşilor: o trusă de botez, un clopot automat, un număr de 24 de icoane praznicare pentru iconostas, preşuri etc.


În anul 1957 s-a construit un car mortuar (dric) făcându-se şi garajul respectiv în curtea bisericii.
În anul 1963 se închide pridvorul bisericii cu ferestre şi uşi metalice, şi se toarnă un trotuar din ciment.
Acum funcţionează la biserica din Mărceşti doi, Stănescu Nicolae (fost locuitor al satului Dobra) şi Sandu Narcis din Mărceşti, fiul fostului preşedinte al Cooperativei Agricole de Producţie.
Putem spune că şi aceşti preoţi sunt buni gospodari, enoriaşii au contribuit cu sume de bani pentru a renova biserica pe interior.
Mai putem scrie că cele două biserici au fost renovate în totalitate în anul 2000.